Evenimente

  MANOLEASA: Prezentare generală Inapoi  
10-06-2017 

Comuna Manoleasa este așezată în partea de est a județului Botoșani. Geografic , face parte din Câmpia Jijiei, subunitatea - dealurile Săvenilor. Partea centrală și de vest a comunei are un relief cu aspect deluros, culmile dealurilor atingând 231 m. , în dl. Livenilor, în nordul comunei și 230m. în dealul Holm , situat în partea de sud. Partea de est a comunei o formează lunca Prutului, meandrată, culmile deluroase, orientate NV-SE, sunt segmentate de vale...... Comuna Manoleasa se află la intersecția a două drumuri naționale : DN 24C dispre Rădăuți Prut spre Ștefănești - Iași și DN 29 dinspre Botoșani - Săveni spre Ștefănești - Iași.

Sat, reședința comunei cu același nume, situat la circa 55 km nord-est de orașul Botoșani, reședința județului, la 22 km est, nord-est de orașul Săveni, 12 km est, sud-est de satul Avrămeni, un km sud-est de satul Flondora, pe stânga pârâului Volovățul.

Sat vechi, cu un număr foarte mare de mențiuni documentare și o existență foarte agitată.

Satul s-a întemeiat pe partea de nord din vechea moșie „… Ruși ce acum se numesc Zăhorenii… a patra parte…” cumpărată de Dumșa diac cu 315 zloți tătărești de la „… Ion, fiul Marenei, fiica lui Popa Sima, nepoata lui Iucșa…” la 25 mai 1546[1].

De la numele cumpărătorului s-a dat cel dintâi nume moșiei și așezării: Dumșa + eni = Dumșeni - Dumușeni, Domoșeni, după modifi­ca­rea fonetică.

Moșia și satul au avut caracter răzeșesc, cum rezultă din documentul datat la 2 iunie 1570, când descendenții lui Dumșa își împart ocinele acestuia: o seliște întreagă „Dumușenii pe apa Volovățului, …, o seliște întreagă Tescurenii, … și o seliște Zahorenii…”[2] iar către anul 1800 moșia trece, în cea mai mare parte, în stăpânire boierească, prin cumpărări și doar o parte rămâne în stăpânire răzeșească. La această dată se pare că satul era depopulat.

Tot presupunere este și aceea că partea de est a moșiei Dumușeni s‑a numit înainte de 10 mai 1607 Voinejani (sau Voinegani), cum rezultă dintr-o însemnare de pe verso-ul unui zapis de danie din 13 noiembrie 1648[3].

Caracterul răzeșesc al moșiei și așezării este ilustrat de documentul din 12 iulie 1768[4].

La 2 aprilie 1789 Toader Manole cumpără jumătate din Tescureni[5] (actualul sat Timuș, comuna Avrămeni), părțile ce se vor alege din Dumușăni și Zahoreni…[6].

Cea mai mare parte a moșiei Dumușeni ajunge în stăpânirea lui Toader Manole, mort înainte de 1803, când fiii săi Petrache, Costache și Nas­tasica își împart moșiile rămase de la tatăl lor: Dumușăni, Zahoreni și Mlenăuți[7].

Alături de Toader Manole apar mai mulți stăpâni în moșia Domoșeni: fiecare își va organiza gospodăria cu anexele necesare valorificării potențialului productiv al pământului (adăposturi pentru unelte și animalele de lucru, locuințe pentru lucrătorii veniți sau aduși din zone diferite etc.). Aproape toți stăpânii și apoi arendașii succesivi ai acestora și-au lăsat numele în toponimia locală, amintind realități care au dispărut după 1920. Unii dintre stăpânii din moșia Domoșeni, de la începutul secolului al XIX-lea își vor vinde partea lor de moșie, alții își vor dona moșia unor mănăstiri. Constantin Crupenschi, în jurul gospodăriei căruia s-a înființat satul Domoșeni Crupenschi, donează în 1857-1858 partea sa din moșia Domoșeni mănăstirii Gorovei[8]. Astfel, Domoșenii Crupenschi devine Domoșenii Mănăstirii Gorovei, iar după 1864 - Domoșenii Statului.

Câșla (odaia) lui Iordache Captaru, pe moșia Domoșeni trecând în exploatarea lui Grigore Hulubuz devine Domoșenii Hulubei și apoi Hulubeica, moșie pe care se înființează satul Loturi etc.

De la numele de familie Manole se va da numele satului Manoleasa, derivat de la văduva lui Manole cu sufixul „-easa”, menționat în 1820 cu numele Câșla paharnicului Costache Manole pe moșia Domo­șeni alături de care sunt menționate Câșla ot Domoșeni, pe moșia Flondoreștilor și Câșla lui Iordache Captaru, pe moșia Domoșești, a lui Grigore Hulubu[9].

În anul 1842 moșia Domoșeni era stăpânită de: Catinca Manole (deci murise Constantin Manole), stolnicul Ioan Bobeică, Gheorghe Ciornei, paharnicul Ioniță Secară[10] pentru ca în 1846 să fie menționate satele: Domoșenii lui Flondor, Domoșenii Manolesii, Volovățul lui Lu­pașcu, Odaia Domoșăni[11]. În anul 1865 se înființează comuna Mano­leasa dar numele satului este dublu: Domoșenii Manolesii sau Manoleasa. Satul va lua numele simplu Manoleasa din 1968[12].

Satul Manoleasa nu a avut biserică până în anul 1988, serviciile religioase fiind asigurate de către biserica din satul Flondora.

Cel dintâi locaș de biserică în sat s-a construit în perioada 1985-1988 prin strădania preotului Valeriu Sigadim, cu contribuția credincioșilor și cu sprijinul tacit al unor oficialități locale: Gheorghe Pricop, primarul comunei, Alexandru Chirilă, secretarul consiliului comu­nal, Gherasim Roșca, Costache Luchian, Ion Amihăesei, și alții. Biserica s-a sfințit la 2 octombrie 1988 de către P. S. Pimen, atunci episcop vicar la Mitropolia Moldovei și Sucevei, cu hramul Sf. Ierarh Nicolae, construcție din cărămidă pe temelie de beton.

La această biserică slujește din 2003 preotul Moldovan Paul.

Școala din satul Manoleasa a început să funcționeze din anul 1909-1910[13]. Școala comunală Manoleasa, care și-a început activitatea din anul 1865, a funcționat în satul Flondora în perioada 1865-1881 iar din anul 1881, când trebuia să funcționeze în localul propriu construit în satul Domoșeni Crupenschi, școala a fost transferată în satul Șerpenița, unde a funcționat până la dezafectarea satului.

Școala din satul Manoleasa a funcționat la început în casele unor săteni. În perioada 1922-1955 școala a funcționat în casele fostului proprietar în moșia Domoșeni și Hrițeni, Constantin Stroici. În perioada 1955-1959 școala funcționează în casele lui Pruteanu. Local propriu pentru școală s-a construit în perioada 1958-1959, cu pereții din cărămidă pe temelii de beton, cu patru săli de clasă și dependințe iar în perioada 1975-1976 se construiește un nou local de școală etajat, cu opt săli de clasă.


[1] Documente privind istoria României, A. Moldova, veacul XVI, vol. I, București, 1954, p. 518-519, în continuare DIR, A.

[2] Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, vol. IV, Iași, 1907, p. 112-113.

[3] DIR., A.,  XVII/II, p. 343-344.

[4] Gh. Ghibănescu, Ispisoace și zapise, II/2, Iași, 1909, p. 186-187.

[5] Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, vol. XXV, p. 135.

[6] Arhivele Statului Iași, Documente, 414/166, în continuare ASI.

[7] Ibidem, 414/218.

[8] Arhivele Statului Botoșani, Documente, XXIV/79.

[9] Catagrafia ținuturilor (Moldovei) din 1819-1820, (ms. incomplet la ASI, fond Vistieria Moldovei, tr. 166, op. 184), file 175r, 168v, 175v.

[10] Arhivele Statului București, Planuri (Dorohoi), 1842, 4.

[11] Th. Codrescu, Uricariul, vol. XV, Iași, 1889, p. 371.

[12] Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului R .S.R., Anexă, în BO (1968), nr. 163-165), p. 1528.

[13] Epitropia generală a casei Spitalelor Sfântul Spiridon Iași 1824-1948, inventar arhivistic, București, 1971, p. 147 (nr. 827).

Sursa : https://manoleasa.mmb.ro/13727-monografie